Solicita oferta - Asigurari CASCO

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Cele mai bune conditii pentru asigurari CASCO

LION Broker iti ofera cele mai avantajoase oferte pentru asigurarea Casco.

CASCO reprezinta asigurarea autovehiculului Dumneavoastra (autoturism, autoutilitara, microbuz, autobuz sau remorca) in cazul producerii unui eveniment ca: lovire, ciocnire, rasturnare, zgariere, furtul total sau partial (al unor parti componente), dar si pagubele provocate in urma tentativei de furt (de exemplu: spargerea geamurilor, deteriorarea unor parti componente).

Asigurarea CASCO se incheie numai pentru riscurile prevazute in conditii, cu fransizele, excluderile, extinderile, clauzele speciale prevazute expres in aceasta si in suplimentele de asigurare.

Riscuri asigurate

Societatea de asigurari acorda despagubiri, in limita sumei asigurate, Asiguratului sau Beneficiarului desemnat, pentru:

  • pagubele provocate autovehiculului de loviri, ciocniri, zgarieri, rasturnari, caderi (inclusiv cu prilejul transbordarii), cadere de corpuri pe autovehicul;
  • furtul autovehiculului sau al unor parti componente ori piese ale acestuia, precum si pentru pagubele provocate acestuia ca urmare a furtului sau tentativei de furt;
  • pagubele produse autovehiculului de: incendiu, explozie, afumare, patare, carbonizare sau diverse distrugeri, ca urmare a incendiilor;
  • pagubele produse autovehiculului de inundatii, cutremur, uragan, trasnet, prabusire sau alunecare de teren, ploaie torentiala, grindina, greutatea stratului de zapada sau gheata, avalansa de zapada, actiunea mecanica a apelor curgatoare sau a obiectelor purtate de ape;
  • pagubele produse dotarilor suplimentare montate la autovehicul, declarate de Asigurat in cererea-chestionar, a caror valoare este inclusa in suma asigurata a autovehiculului, numai daca aceste pagube au rezultat ca urmare a producerii riscurilor asigurate;
  • pagubele produse ca urmare a riscurilor asigurate partilor componente sau pieselor autovehiculului in timp ce acestea se aflau demontate in vederea efectuarii reparatiei sau intretinerii;
  • pagubele produse autovehiculului ca urmare a masurilor luate pentru salvarea lui;
  • cheltuielile efectuate in vederea transportului autovehiculului avariat la atelierul de reparatii care poate efectua reparatia, cel mai apropiat de locul accidentului, sau la locul de adapostire al autovehiculului, daca acesta nu poate fi deplasat prin forta proprie.

Riscuri excluse

Nu sunt cuprinse in asigurare:

  • pagubele cauzate autovehiculului de intretinerea necorespunzatoare sau de o utilizare improprie destinatiei acestuia, cele cauzate prin intrebuintare, functionare, uzare ori ca urmare a defectelor de fabricatie ale materialului sau pieselor (inclusiv amplasarea gresita), influentei temperaturii asupra motorului autovehiculului (de exemplu ca urmare a inghetarii apei din instalatia de racire), precum si cele produse motorului, cutiei de viteze sau diferentialului ca urmare a lipsei sau insuficientei ungerii ori supraincalzirii;
  • pagubele produse anvelopelor ori camerelor prin taiere, intepare, explozie, cu exceptia cazurilor cand aceste pagube au rezultat ca urmare a producerii unor riscuri asigurate insusi autovehiculului;
  • pagubele produse prin actiunea curentului electric asupra oricaror componente ale instalatiei electrice;
  • pagubele produse dotarilor suplimentare montate la autovehicul, daca nu au fost declarate de Asigurat in cererea-chestionar si valoarea acestora nu a fost inclusa in suma asigurata a autovehiculului;
  • pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a patrunderii cu acesta in locuri inundate;
  • pagubele indirecte (de exemplu: reducerea valorii autovehiculului dupa reparatie, pierderi cauzate de lipsa folosintei autovehiculului, etc.);
  • partea din paguba care s-a marit ca urmare a neluarii masurilor pentru limitarea acesteia;
  • pagubele produse acelor parti componente ale autovehiculului ce erau avariate la incheierea asigurarii si sunt mentionate in raportul de inspectie al acestuia, care nu au fost remediate de Asigurat si constatate de Asigurator pana la data producerii riscului asigurat;
  • inlocuirea anumitor piese avariate ale caroseriei autovehiculului asigurat, aflat in perioada de garantie, pentru remedierea carora, desi reparatia este tehnic posibila si nu afecteaza siguranta circulatiei, unitatea reparatoare impune inlocuirea piesei in scopul mentinerii garantiei;
  • pagubele produse oricarui subansamblu sau parti componente ale autovehiculului prin nerespectarea normelor privind incarcarea/amararea marfii pe timpul transportului;
  • pagubele produse pieselor de rezerva, huselor, prelatelor (cu exceptia celor montate la autovehiculele cu coviltir), combustibililor sau oricaror altor bunuri existente in autovehicule;
  • pagubele cauzate atat exteriorului cat si interiorului autovehiculului, de actiunea substantelor corozive;
  • pagubele cauzate de incendiu sau explozie produse prin folosirea flacarii deschise, inclusiv la repararea autovehiculului;
  • pagubele produse autovehiculului in timpul sau ca urmare a transportarii, tractarii, remorcarea acestuia;
  • cheltuielile facute pentru remedierea unor reparatii nereusite, precum si cele pentru transformarea sau imbunatatirea autovehiculului in comparatie cu starea lui anterioara producerii riscului asigurat;
  • cazul in care Asiguratul nu a instiintat in scris Asiguratorul, in termenul prevazut in contractul de asigurare si a procedat la repararea autovehiculului fara acordul Asiguratorului, inainte ca reprezentantul acestuia sa efectueze constatarea pagubei;
  • pagubele produse autovehiculului de:
    • razboi (declarat sau nu), invazie sau actiunea unui dusman extern, razboi civil, revolutie, rebeliune, insurectie, dictatura militara, conspiratie, greve, tulburari civile, terorism;
    • explozie atomica, radiatii sau infestari radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile;
    • poluare sau contaminare de orice natura si din orice cauza;
  • pagubele produse autovehiculului, in cazurile in care:
    • accidentul a fost produs cu intentie;
    • accidentul a fost produs in timpul conducerii autovehiculului sub influenta bauturilor alcoolice, precum si in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infractiuni;
    • accidentul a fost produs in timpul cat autorul infractiunii incearca sa se sustraga de la urmarire;
    • autovehiculul nu avea certificat de inmatriculare valabil sau o autorizatie de circulatie valabila;
    • in momentul accidentului, autovehiculul era condus sau actionat de o persoana fara permis de conducere valabil pentru categoria respectiva de autovehicule, ori dupa ce permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau retinut in vederea anularii, ori ca urmare a suspendarii dreptului de a conduce.
    (Prevederile de la ultimele doua alineate nu se aplica daca autovehiculul asigurat era furat.)
  • furtul sau tentativa de furt, daca la politie nu s-a inregistrat o reclamatie in acest sens, precum si in cazul in care la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia Asiguratorului-persoana fizica, ori in cazul Asiguratului-persoana juridica, prepusii acesteia;
  • cazurile in care Asiguratul a incredintat, cu consimtamantul sau, autovehiculul asigurat unei persoane care, refuza sa i-l restituie;
  • cazurile in care persoana cuprinsa in asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmarilor acestora.

Sumele asigurate

Autovehiculele se asigura la valoarea reala a acestora la data incheierii sau reinnoirii asigurarii. Valoarea reala a autovehiculului reprezinta valoarea de comercializare din nou la data asigurarii (conform facturilor, cataloagelor sau listelor de preturi), mai putin uzura, stabilita in raport cu vechimea acestuia.

Prima de asigurare

Contractul de asigurare se incheie pentru o durata de un an, cu posibilitatea reinnoirii lui succesive cu cate un an. Prima de asigurare este anuala si se plateste integral si anticipat pentru intreaga perioada asigurata dar, la solicitarea asiguratului se poate plati si in rate subanuale (trimestrial, semestrial).

Fransiza si riscurile la care o intalnim la asigurarea Casco

Fransiza este partea din fiecare dauna (calculata ca parte fixa sau procent din suma asigurata) stabilita prin contract, suportata de Asigurat. Fransiza se stabileste si se consemneaza in polita in aceeasi valuta ca si suma asigurata. Aceasta poate fi in suma fixa sau in cota procentuala si nu depaseste de obicei 0,5-1% din suma asigurata. Prin obligativitatea acceptarii unui contract de fransiza, asiguratorii incearca sa responsabilizeze mai mult soferul, care va suporta astfel costurile pentru zgarieturi ori alte accidente usoare ale masinii, chiar daca are incheiata o asigurare Casco.

De exemplu, fransiza pentru distrugerea totala a unui autoturism poate ajunge si la 10% din suma asigurata. Concret, daca automobilul este distrus integral, iar asigurarea Casco pe care o are o persoana este pentru o suma de 10.000 de euro, firma de asigurari va plati doar 9.000 de euro, iar restul va fi contributia soferului asigurat - aceasta in cazul in care a optat pentru o fransiza de 10%.

De retinut este faptul ca o asigurare cu fransiza are o prima mai mica decat fara fransiza, ceea ce inseamna ca soferul va plati mai putin luna de luna pentru Casco, dar, la un eventual accident, el va trebui sa achite o anumita suma, in functie de nivelul fransizei prevazut in contractul parafat cu asiguratorul.

Incheierea politei de asigurare Casco

Polita de asigurare se incheie in baza declaratiilor Asiguratului din cererea-chestionar, numai dupa efectuarea de catre reprezentantul Asiguratorului a inspectiei de risc a autovehiculului (constatarea starii autovehiculului la incheierea asigurarii).

Cererea-chestionar, raportul de inspectie al autovehiculului, impreuna cu anexele la polita, clauzele si orice alte declaratii facute in scris de Asigurat, fac parte integranta din polita.

La incheierea politei de asigurare, solicitantul trebuie sa prezinte actele originale ale autovehiculului: certificatul de inmatriculare si cartea de identitate, in cazul autovehiculelor noi, achizitionate direct de la producatorii sau dealerii din Romania, polita se poate incheia si in baza facturii de cumparare si a autorizatiei provizorii de circulatie.

Asigurarea se considera incheiata prin emiterea de catre Asigurator a politei de asigurare si plata primei de asigurare, respectiv a primei rate de prima, de catre Asigurat si este valabila exclusiv pentru autovehiculele si riscurile specificate in polita.